Stimați colegi,

Vă informăm că în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 625/10.VII.2023  au fost publicate:

  • Ordinul Președintelui ONPCSB nr.191/28 iunie 2023 privind aprobarea formei și conținutului rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum și pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a metodologiei de transmitere a acestora
  • Ordinul Președintelui ONPCSB nr. 192/28 iunie 2023 privind aprobarea Regulamentului privind transmiterea informațiilor către Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, de către enitățtile raportoare, care va intra în vigoare în termen de 120 de zile de la data publicarii (10.07.2023) și prin care se abrogă, de la data intrării în vigoare, Ordinul președintelui ONPCSB nr.71/2021.

 

Pentru consultare: https://www.onpcsb.ro/ro/a/126/legislatie

Menționăm faptul că, în calitate de entități raportoare, auditorii financiari și firmele de audit au obligația cunoașterii și însușirii acestor reglementări, precum și a dispunerii măsurilor necesare pentru asigurarea conformității, inclusiv prin actualizarea politicilor şi normelor interne, mecanismelor de control intern și proceduri de administrare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului conform art.24 din Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative.

De asemenea, pentru cunoașterea reglementărilor și îndrumărilor emise, recomandăm auditorilor financiari și firmelor de audit consultarea site-ului ONPCSB https://www.onpcsb.ro/

 

Echipa CAFR

Postat 11.iulie.2023