Camera Auditorilor Financiari din România, organizație profesională de utilitate publică, fără scop lucrativ, care în numele statului, organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de audit financiar în România, cu sediul în București, str. Sirenelor, nr.67-69, Sector 5, organizează selecție de personal în vederea ocupării postului vacant de :
Inspector în cadrul Compartimentului de Monitorizare, Control, Competență şi Cercetare Profesională;
I. Responsabilități
– Efectuează inspecţii pentru asigurarea calității activităţii auditorilor financiari în ceea ce piveşte respectarea normelor şi reglementărilor din domeniul auditului financiar şi al auditului intern;
– Efectuează verificarea sesizărilor şi a reclamaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată de auditorii financiari, membri ai Camerei;
– Verifică respectarea de către auditorii financiari, membri ai Camerei, a Standardelor de audit financiar, a Codului Etic şi a normelor și a altor hotărâri emise de C.A.F.R.;
– Planifică şi efectuează inspecţii de verificare a respectării normelor şi reglementărilor elaborate de Cameră de către auditorii financiari, membri ai Camerei;
– Participă la elaborarea de norme şi proceduri de control al calităţii auditului financiar, elaborate de Cameră;
– Investighează sesizările referitoare la conduita profesională a membrilor;
– Asigură implementarea sistemului de control al calităţii activităţii desfăşurate de membrii Camerei;
– Participă la întocmirea rapoartelor, informărilor asupra rezultatelor inspecţiilor efectuate şi pune la dispoziţia membrilor Biroului Permanent şi Consiliului Camerei, informaţiile şi documentaţia necesară;
II. Cerințe
– Studii superioare economice;
– Calitatea de auditor financiar;
– Vechime de cel puţin 7 ani ca auditor activ în domeniul auditului statutar, din care cel puţin 3 ani la entităţi de interes public;
– Cunoaşterea limbii engleze;
– Cunoştinţe de operare calculator (MS Office, Internet Explorer, utilizare baze de date).
– Cunoştinţe de contabilitate financiară şi a IFRS şi ISA;
– Cunoaşterea reglementărilor legate de domeniul financiar – contabil, a reglementărilor emise de CAFR ȋn domeniul activității de audit financiar, precum și a reglementărilor referitoare la organizarea și funcționarea CAFR;
– Capacitate de deplasare în teritoriu în vederea inspectării activităţii auditorilor financiari, membri ai Camerei;
– Capacitate de a comunica eficient verbal şi în scris;
– Spirit de echipă, disponibilitate, implicare, inițiativă.
III. Bibliografie
a. OUG 75/1999, privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b. Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative;
c. Hotărârea Conferinţei nr. 2/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România;
d. Manual de Reglementări Internaţionale de Control al Calităţii, Audit, Revizuire, Alte servicii de asigurare și Servicii Conexe, Ediţia 2016;
e. Ghid pentru un audit de calitate, Ediţia 2012;
f. Codul etic al profesioniştilor contabili – Ediţia 2016, disponibil in varianta electronica pe site-ul CAFR, www.cafr.ro.
IV. Documente necesare
Persoanele care doresc să depună dosar în vederea ocupării acestui post scos la concurs vor depune, personal sau prin poștă, la secretariatul CAFR din București, str. Sirenelor, nr. 67-69, Sector 5, OP 5 – CP 83, într-un plic închis următoarele documente:
– Curriculum vitae
– Cazier judiciar
– Copie a actelor de studii
– Copie a certificatului de auditor financiar
– Copii documente doveditoare exprienţa în muncă
– Scrisoare de recomandare (opţional).
Pe plic se va mentiona ,,Candidatura pentru postul de inspector CMCCCP”, numele, prenumele si domiciliul candidatului.
Se vor lua în considerare doar dosarele care conțin toate documentele solicitate.
Pentru interviu/test vor fi selectate doar persoanele care, conform documentelor depuse, îndeplinesc cerințele solicitate pentru postul pentru care au depus dosar.