Cercetare privind digitalizarea și impactul pandemiei COVID 19 asupra activității contabililor

 

Stimate doamne, stimaţi domni,

 

O studentă a Facultății Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (limba engleză) din cadrul Academiei de Studii Economice București a inițiat o cercetare privind digitalizarea și impactul pandemiei COVID 19 asupra activității contabililor.

Actuala criză pandemică a pus contabilul în faţa a nenumărate provocări. Această cercetare este realizată în scop academic și se adresează profesioniștilor contabili. Prin participarea la acest sondaj, puteți contribui și dvs. atât la cercetarea științifică cât și la dezvoltarea profesiei, optând pentru diferite variante deja formulate în chestionar.

Toate datele colectate rămân confidențiale, iar datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare.

Precizăm faptul că după finalizarea cercetării, rezultatele vor fi făcute publice.

Camera Auditorilor Financiari din România susține demersurile de cercetare științifică în domeniul contabil și recomandă completarea formularului.

 

 

Vă mulțumim,

Echipa CAFR

Postat 27.05.2021