Cea de-a 7-a ediție a Conferinței internaționale BASIQ 2021
„Noi tendințe în afaceri și consum sustenabile”
Stimați colegi/Stimate colege
Ne face plăcere să anunțăm cea de-a 7-a ediție a Conferinței internaționale BASIQ 2021 despre „Noi tendințe în afaceri și consum sustenabile”, care va fi găzduită de Universitatea din Foggia – Departamentul de Economie, Italia în perioada 3-5 iunie 2021.
Având în vedere persistența riscurilor pentru sănătate și a incertitudinilor cu privire la condițiile de călătorie internaționale, BASIQ 2021 va fi – încă o dată – organizat online în format de conferință virtuală.
Ediția din acest an este organizată în comun de următorii parteneri instituționali: Asociația BASIQ; Universitatea din Foggia – Departamentul de Economie; Facultatea de afaceri și turism și Facultatea de economie agroalimentară și de mediu a Universității de Studii Economice din București; Jurnalul Economic Amfiteatru.
Conferința internațională BASIQ își propune să exploreze impactul celor mai recente transformări în domeniul afacerilor și al comportamentului consumatorilor asupra economiei și societății.
Mai multe informații alături de detaliile organizatorice puteți regăsi în invitația anexată (click aici).
Vă urăm succes!
Echipa CAFR
Postat 25.02.2021