Stimate doamne, stimaţi domni,

 

Ingenius Hub, în cadrul mai larg al rețelei Ingenius NET, a inițiat o amplă cercetare, începând cu data de 31 martie 2020, cu privire la impactul crizei actuale asupra microîntreprinderilor și IMM-urilor, pe care să poată fi fundamentate un set de măsuri pentru a fi propuse, președinției, guvernului și autorităților locale.

Prin participarea la acest sondaj, puteți contribui și dvs. atât la fundamentarea măsurilor, deci la creșterea șanselor ca acestea să fie implementate, cât și la definirea acestor propuneri, optând pentru diferite variante deja formulate în chestionar.

Toate datele colectate rămân confidențiale, iar datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare.

Precizăm faptul că după finalizarea cercetării, vor fi organizate dezbateri virtuale cu toți cei care vor dori să se implice, pentru a agrea setul final de măsuri.

Camera Auditorilor Financiari din România susține acest demers și recomandă completarea formularului din link.

 

Vă mulțumim,

 

Echipa CAFR

Postat 09.04.2020