Stimați colegi, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România,

 

 Avem plăcerea de a vă aduce la cunoștință faptul că domnul prof. univ. dr. Cristian Bușu a fost numit în funcția de Președinte al Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar din România, potrivit Deciziei nr. 306/17.05.2021 a Primului-ministru, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 511 din 17 mai 2021.

Dorim să îi urăm domnului Președinte Cristian Bușu mult succes în activitatea pe care o va desfășura în noua funcție, asigurându-l de întreaga noastră deschidere la dialog, având convingerea și speranța că relațiile de parteneriat între CAFR și ASPAAS vor atinge noi perspective și o dezvoltare dinamică comună.

 

Organismul nostru profesional își exprimă disponibilitatea de a continua proiectele și discuțiile demarate cu autoritatea de supraveghere, pentru asigurarea unui climat de cooperare, în beneficiul auditorilor financiari și al firmelor de audit din România.

 

Vom continua să depunem cele mai susținute eforturi în vederea unei comunicări prompte și eficiente cu ASPAAS, în ducerea la îndeplinire cu profesionalism a activităților delegate și în sprijinul membrilor, prin simplificarea procedurilor legate de raportarea anuală.

 

Cu stimă,
Adrian Popescu,
Președinte

Postat 18.05.2021