Stimaţi colegi,

 

Ne bucurăm să vă anunţăm că, drept urmare a sprijinului şi a colaborării permanente  a CAFR cu mediul academic, comunitatea universitară a Academiei de Studii Economice din Bucureşti a decis să acorde organismului nostru profesional diploma Meritul universitar cu medalie de aur „Nicolae D. Xenopol”.

Această distincţie reprezintă cea mai înaltă formă de apreciere prin care Academia de Studii Economice din București onorează activitatea organizațiilor profesionale care au contribuit la promovarea valorilor învățământului superior din România.

Astfel, în cadrul ședinței festive a Senatului universitar din data de 4 aprilie 2023, desfăşurată în Aula Magna a ASE, diploma şi medalia au fost înmânate preşedintelui CAFR, Adrian Popescu.

Postat 06.04.2023