În data de 25-26 iunie 2021, Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) a organizat Congresul Avocaților având ca temă „Apărarea apărării”. Adoptarea de măsuri în apărarea profesiei de avocat.

  Președintele Uniunii Profesiilor Liberale din România, Dl. Conf.univ.dr. Gheorghe Ialomițianu, a participat la acest important eveniment la invitația domnului av. Dr. Traian Briciu – Președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România. Mesajul transmis de către dl. Președinte cu această ocazie este de  susținere a valorilor de bază ce guvernează profesiile liberale, cum ar fi: independența, profesionalismul, păstrarea secretului profesional și autonomia organismelor profesionale în relație cu autoritățile publice.

 Astfel, Uniunea Profesiilor Liberale din România își confirmă poziția în sprijinul asigurării independenței exercitării profesiilor liberale. Cu aceasta ocazie au fost adresate felicitări, pentru modul în care avocații și-au exercitat activitatea în perioada de pandemie, evitându-se suspendarea activității Instanțelor de judecată, pentru susținerea activităților Uniunii Profesiilor Liberale din România și bună colaborare cu celelalte organisme din cadrul Uniunii.

 

Postat 28.06.2020